Decizia CCR nr. 252/2025Punctul 38
Punctul 38
38. Instanța de contencios constituțional constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a încălcat prevederile art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție întrucât nu modifică, abrogă ori adaugă la lege și nici nu efectuează un control de constituționalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat prevederile art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în lumina întrebărilor adresate de instanța de trimitere, respectiv cea referitoare la stabilirea naturii juridice a drepturilor prevăzute de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, și cea dacă, în funcție de această calificare, se aplică în continuare Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, cu referire specifică la respectarea principiului nediscriminării și a principiului egalității în fața legii. ...
Sursa oficială ↗