Decizia ÎCCJ nr. 21/2019 (RIL)Punctul VII.1

VII.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii 30. Potrivit dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 31. Din cuprinsul normei legale menționate rezultă patru condiții care trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, și anume: 1) sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; 2) această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; 3) dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; 4) hotărârile judecătorești să fie anexate cererii. 1) Sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept Problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, iar sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“. Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziții legale și, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit. Înțelesul unor astfel de norme (obiect al unei probleme de drept veritabile, de natură controversată și care a generat o practică divergentă) urmează a fi explicat și determinat prin procedura recursului în interesul legii. Așadar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unui recurs în interesul legii trebuie să cuprindă indicarea unei reglementări susceptibile de interpretare ori aplicare diferită și care a generat o practică judecătorească neunitară. Din acest punct de vedere, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluționată diferit de instanțe vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 în ceea ce privește acordarea gradației corespunzătoare vechimii în muncă/serviciu și plata drepturilor salariale aferente, cu luarea în considerare și a perioadei de studii în unitatea de învățământ militar, și este o problemă susceptibilă să facă obiect al interpretării pe calea recursului în interesul legii, cu consecința ulterioară a aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești. ... 2) Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezlegată diferit de instanțe Din jurisprudența dezvoltată în materie a rezultat că sunt instanțe judecătorești care consideră că trebuie recunoscut intervalul de timp curs între data acordării gradului militar și data absolvirii instituției militare de învățământ pentru stabilirea gradației, câtă vreme, pe perioada studiilor, studenții au recunoscută vechimea în muncă (având un drept special față de studenții civili) și, de asemenea, au drepturi și obligații specifice cadrelor militare, și, totodată, există instanțe care apreciază că, dimpotrivă, un asemenea drept nu poate fi recunoscut întrucât calitatea de student la instituția militară de învățământ superior nu conferă și grad militar, deoarece acesta se acordă în condițiile unei reglementări specifice (cuprinse în Legea nr. 80/1995), prin ordin al ministrului apărării naționale sau, după caz, prin ordin al comandanților stabiliți de acesta. În consecință, în practica judiciară s-au conturat două orientări jurisprudențiale diferite, întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unitatea de jurisprudență. ... 3) Dovada soluționării diferite trebuie să se facă prin hotărâri judecătorești definitive Așa cum rezultă din cuprinsul art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluționării diferite a problemei de drept ce face obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menționat să impună cerința unui anumit număr de hotărâri sau condiția ca soluțiile diferite să fi fost pronunțate la nivelul tuturor instanțelor din întreaga țară. Această condiție este, de asemenea, îndeplinită în cauză, întrucât au fost atașate actului de sesizare hotărâri judecătorești definitive ce cuprind soluțiile jurisprudențiale neunitare (provenite de la mare parte a instanțelor naționale care au competență în materie; chiar și în ipoteza în care, în absența unei cazuistici, instanțele au exprimat puncte de vedere teoretice, acestea au relevat, de asemenea, interpretări diferite, de natură a amplifica, pentru viitor, jurisprudența neunitară). ... 4) Hotărârile judecătorești trebuie să fie anexate cererii Anexele care însoțesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii acestei condiții formale. ... ... 32. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, astfel că recursul în interesul legii este admisibil. ... ...