Decizia CCR nr. 211/2025Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.04.2025 · dosar 6.060/2/2019
Punctul 17
17. Analizând critica formulată, Curtea observă că aceasta vizează completarea textului legal criticat în sensul includerii, pe lângă motivele de bănuială legitimă sau de siguranță publică, și a altor motive pentru care s-ar putea solicita strămutarea unei cauze, cum ar fi rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, tergiversarea cauzei, nerespectarea legii, neadministrarea probelor, administrarea defectuoasă a actului de justiție, ascunderea adevărului, atitudinea ostilă. Prin modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate în prezenta cauză, autoarea excepției tinde spre modificarea textului legal criticat în sensul de a reglementa și alte motive de strămutare, însă critica având un atare obiect excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu are competența să creeze noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar să verifice conformitatea normelor existente cu exigențele constituționale și să constate constituționalitatea sau neconstituționalitatea acestora. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗