Sari la conținut

Decizia CCR nr. 237/2025Punctul 32

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.04.2025
Dosarul
22.032/281/2020

32. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține cu titlu introductiv că, în jurisprudența sa (a se vedea spre exemplu, Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, Decizia nr. 692 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1324 din 31 decembrie 2020, paragrafele 13 și 14, sau Decizia nr. 398 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 29 septembrie 2021, paragrafele 17 și 18), a statuat că drepturile cetățenilor care au calitatea de consumatori și obligațiile corelative ale agenților economici, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protecție împotriva unor practici abuzive, fiind adecvate poziției specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii și comercianții care beneficiază de plata prețului pentru produsul vândut (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012, și Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, precitată). Totodată, Curtea a reținut că funcționarea normală a economiei de piață este perfect compatibilă cu măsurile de protecție a consumatorilor, iar libertatea comerțului și protejarea intereselor naționale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligații ce revin statului, și anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție cu privire la crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Așa fiind, Curtea a statuat că reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce privește regimul sancționator în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie