Decizia ÎCCJ nr. 12/2019 (HP)Paragraful 22

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.05.2019 · dosar 404/1/2019
Paragraful 22
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală prin Încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.780/202/2017 (2.031/2018), prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile“.
Sursa oficială ↗