Decizia CCR nr. 170/2025Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 1.644/105/2020
Punctul 17
17. În ceea ce privește împrejurarea în care se găsesc contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, și anume faptul că aceștia nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate, dar sunt supuși obligației de plată a TVA colectate, Curtea constată că soluția legislativă a mai format obiectul controlului de constituționalitate, sens în care este Decizia nr. 192 din 6 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 14 iulie 2023. Astfel, cu acel prilej, în paragraful 15 al deciziei precitate, Curtea a reținut că, potrivit art. 153 din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 316 din Legea nr. 227/2015, persoanele impozabile care au sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze activități economice ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere și/sau operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, au obligația de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent. În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile legale, și nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu. De asemenea, anularea înregistrării unei persoane în scopuri de TVA se dispune de către organul fiscal în condițiile prevăzute de lege [art. 153 alin. (9) lit. b) -e) și h) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 316 alin. (11) lit. c) -e) și lit. h) din Legea nr. 227/2015]: dacă societatea a intrat în inactivitate temporară (Legea nr. 571/2003); asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau anumite fapte prevăzute de lege; dacă societatea nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut de lege; dacă în deconturile de taxă depuse nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul perioadelor de raportare prevăzute de lege; dacă persoana impozabilă (societate înființată în baza Legii nr. 31/1990 nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor și în termenele stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (Legea nr. 571/2003) sau prezintă risc fiscal ridicat (Legea nr. 227/2015). ...
Sursa oficială ↗