Decizia CCR nr. 170/2025Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 1.644/105/2020
Punctul 22
22. În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reține că, potrivit art. 45 din Legea fundamentală, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Aceste considerente, coroborate cu cele de mai sus prezentate, sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, având în vedere regimul juridic al taxei pe valoarea adăugată și condițiile de primire, păstrare anulare/suspendare a codului de înregistrare în scopuri de TVA. De altfel, dreptul prevăzut la art. 45 din Constituție trebuie privit în coroborare cu dispozițiile constituționale ale art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) și b) , potrivit cărora economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, iar statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, precum și cu cele cuprinse în art. 148 alin. (2) și (4) cu privire la dreptul european, având în vedere regimul juridic al acestei taxe atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, care este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor titlului VI din Legea nr. 571/2003: Taxa pe valoarea adăugată (art. 125 - Definiția taxei pe valoarea adăugată din Legea nr. 571/2003). ...
Sursa oficială ↗