Decizia CCR nr. 165/2025Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 3.260/1/2018
Punctul 21
21. În continuarea considerentelor de principiu mai sus amintite, Curtea reține că accesul liber la justiție, în componentele sale, inclusiv utilizarea căilor de atac, implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Astfel, prin Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022, Curtea a reținut că, deși accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Or, așa cum Curtea a menționat și mai sus, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție existente sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, Convenția consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, așadar posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (a se vedea și Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16). ...
Sursa oficială ↗