Decizia CCR nr. 168/2025Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 1.500/2/2020
Punctul 25
25. Cu privire la dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (6) , în ceea ce privește interdicțiile și limitele de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituție se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“ și că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile prevăzute de Constituție -, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare, reținând numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecințe negative“ (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). ...
Sursa oficială ↗