Decizia CCR nr. 180/2025Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 19.668/299/2020
Punctul 15
15. Având în vedere acest context legislativ și motivele de neconstituționalitate formulate asupra dispozițiilor criticate, în raport cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, Curtea reține că acestea nu sunt contrare art. 1 alin. (4) din Constituție, ci sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale cu privire la organizarea executării legilor, întrucât noțiunea de organizare a executării legii, consacrată de dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, și anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituționale sau sancționatoare în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii, astfel că legiuitorul nu mai stabilește întotdeauna direct, prin lege, anumite aspecte ce necesită o expunere în detaliu și, în sensul textului constituțional al art. 108, această competență revine autorității publice însărcinate cu organizarea executării legii (a se vedea Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004), argumentare ce este valabilă nu numai în ceea ce privește Guvernul, ci, mutatis mutandis, și în cazul altor autorități prevăzute de textele legale, în speță ANRE. ...
Sursa oficială ↗