Decizia CCR nr. 186/2025Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025 · dosar 14.353/3/2022
Punctul 32
32. Cât privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, garantat de art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, este relevantă jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a arătat că noțiunea de „bun“, consacrată de art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este aplicabilă salariului care urmează să fie plătit în viitor, în virtutea distincției dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 42, Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 40). ...
Sursa oficială ↗