Decizia CCR nr. 171/2025Punctul 14
Punctul 14
14. Față de acest cadru legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că textele legale criticate ar fi neconstituționale, întrucât nu se circumscriu, pe de o parte, celor reglementate de art. 94 alin. (1) și (3) din Codul de procedură fiscală cu privire la stabilirea creanțelor fiscale sub rezerva verificării ulterioare, potrivit cărora cuantumul creanțelor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția cazului în care stabilirea a avut loc ca urmare a unei inspecții fiscale sau a unei verificări a situației fiscale personale, iar rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale sau ca urmare a inspecției fiscale ori a verificării situației fiscale personale, finalizată cu raport de inspecție/raport de verificare și decizie emisă potrivit prevederilor legale, iar, pe de altă parte, nu țin seama de termenele generale de prescripție prevăzute de art. 2.500 și următoarele din Codul civil (dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege), precum și de regulile privitoare la decădere instituite prin art. 2.545 și următoarele din Codul civil. ...
Sursa oficială ↗