Decizia CCR nr. 200/2025Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2025
Punctul 6
6. Însă în cazul celei de-a doua ipoteze, respectiv atunci când curatorul special este numit de autoritatea tutelară, la cererea notarului public, în cazul dezbaterii procedurii succesorale, reglementarea legală criticată prevede că nu mai este necesară validarea sau confirmarea de către instanța judecătorească. Or, se susține că, în condițiile în care procedura succesorală este un ansamblu de reguli procedurale sau materiale, având un caracter complex - prin care se realizează transmisiunea și, respectiv, dobândirea proprietății, numirea curatorului special de către autoritatea tutelară, potrivit art. 229 alin. (3^2) și (3^3) din Legea nr. 71/2011, fără validarea instanței de judecată, lipsește de eficiență scopul legiuitorului, și anume implicarea instanței judecătorești, care beneficiază de garanțiile de imparțialitate și de independență. Astfel, se atribuie unui organ administrativ aflat în subordinea autorității publice locale, respectiv autorității tutelare, procedura numirii curatorului special în cadrul procedurii succesorale. Or, toate procedurile prevăzute pentru ocrotirea persoanei fizice, potrivit art. 107 alin. (1) din Codul civil, sunt în competența instanței de tutelă. ...
Sursa oficială ↗