Decizia CCR nr. 134/2025Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1) -(3) , raportate la art. 453 lit. d) , e) și f) din Legea nr. 227/2015, astfel cum sunt interpretate prin pct. 5 și 6 și, în mod special, pct. 7 și 46^1 cuprinse în titlul IX capitolul I secțiunile 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, norme prin care se adaugă la lege și se extinde domeniul de aplicare a noțiunilor de „clădire rezidențială“, „clădire nerezidențială“ și „clădire cu destinație mixtă“, sunt neconstituționale, fiind contrare principiilor legalității impunerii, egalității în drepturi, dreptului de proprietate privată și libertății economice. Prevederile legale criticate definesc următoarele noțiuni: (i) „clădire rezidențială“ - prin raportare la structura construcției și utilizarea locativă a acesteia, însă, deși această definiție nu prevede excepții, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 exclud din categoria acestor clădiri rezidențiale clădirile care, chiar dacă îndeplinesc condițiile cuprinse în definiția legală, sunt folosite (și) pentru desfășurarea unor activități economice, dacă legiuitorul nu distinge (ubi lex non distinguit), nici interpretul nu ar trebui să realizeze această distingere, iar această condiție în plus reprezintă o adăugare la lege; (ii) „clădire nerezidențială“, ca fiind orice clădire care nu este rezidențială, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 adaugă la lege prin includerea în categoria clădirilor nerezidențiale a imobilelor care, deși nu au structura prevăzută pentru clădirea rezidențială și sunt utilizate pentru locuit, nu sunt clădiri rezidențiale, ci nerezidențiale (spre exemplu, unitățile de primire turistică sau clădirile unde sunt înregistrate sedii secundare sau puncte de lucru), astfel că introduc o altă definiție a acestui concept, respectiv inclusiv clădiri care ar putea fi clădiri rezidențiale potrivit definiției legale, dar în fapt nu sunt; (iii) „clădire cu destinație mixtă“, care îmbină cele două concepte - „clădire rezidențială“ și „clădire nerezidențială“, astfel cum sunt definite prin normele cuprinse în lege și cărora li se adaugă condițiile stabilite prin normele de aplicare antereferite și în funcție de care se aplică anumite cote de impozit, raportat la diferite ipoteze ce rezultă din acestea (spre exemplu, o clădire care nu îndeplinește condițiile de structură a clădirilor rezidențiale sau cel puțin care nu are în autorizația de construire destinație de locuință, fiind garaj sau anexă, dar care este utilizată parțial în scop locativ și parțial pentru desfășurarea unei activități economice). În realitate, este vorba despre aceeași clădire rezidențială - o parte fiind utilizată pentru alte scopuri decât cele rezidențiale, respectiv poate fi un sediu de societate, poate avea sau nu caracter economic, iar contribuabilii suportă impozite diferite pentru aceeași categorie de clădire. Astfel, în practică se ivesc diferite ipoteze în care sunt utilizate definițiile mai sus menționate, coroborate cu alte noțiuni, precum: folosință rezidențială, nerezidențială sau mixtă în raport cu persoana care o exercită sau indiferent de calitatea sa, destinație și folosire (care nu au același sens, primul vizând utilizarea potențială, iar al doilea utilizarea efectivă), structură locativă, activitate economică, activitate profesională exercitată de profesioniști, alte activități decât cele economice, activități administrative, de cult, de cultură, de educație, de sănătate, sociale, sportive, furnizare de bunuri, servicii sau lucrări, domiciliu fiscal, regim fiscal aplicabil, sediul social, sediul profesional, destinație imobil, utilizare parțială a locuinței pentru locuit/sediu profesional, folosire locuință de serviciu, spațiu de depozitare, scop profesional, deducere cheltuieli, amortizare, cheltuieli cu utilitățile etc., noțiuni care, în procesul de interpretare și aplicare a legii, prin adăugările și excepțiile stabilite prin normele de aplicare a Legii nr. 227/2015, conduc la posibilitatea stabilirii unor cote de impozit diferite, neputându-se prevedea în mod concret o cotă de impozit în funcție de natura juridică a contribuabilului și a scopului în care este utilizat imobilul și care să respecte principiile constituționale mai sus menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate. ...