Decizia CCR nr. 147/2025Punctul 21
Punctul 21
21. Potrivit art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse doar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, Curtea a reținut că luarea măsurilor preventive este condiționată de existența cel puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, prin aceasta fiind subliniat caracterul preventiv pe care aceste măsuri trebuie să îl aibă în cursul procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut că existența unuia dintre scopurile menționate se impune să fie verificată atât la momentul luării măsurii preventive, cât și atunci când se dispune confirmarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea sau, după caz, menținerea unei astfel de măsuri. De asemenea, Curtea a reținut că, prin dispunerea măsurii preventive în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, se urmărește prevenirea influențării conținutului probatoriu al declarațiilor date de ceilalți participanți la comiterea faptei - indiferent dacă aceștia sunt și ei acuzați sau nu în procesul penal, dacă au dobândit vreo calitate procesuală, al declarațiilor date de martori - indiferent dacă sunt martori audiați la cererea acuzării sau a apărării, dacă vizează latura penală sau civilă, aspectele legate de faptă sau de împrejurările comiterii acesteia, prevenirea distrugerii, alterării, ascunderii sau sustragerii mijloacelor materiale de probă - indiferent dacă au fost ridicate de la fața locului sau nu, dacă au intrat sau nu în custodia organelor judiciare sau dacă au fost anterior descoperite de acestea. Totodată, Curtea a observat că asigurarea bunei desfășurări a procesului penal presupune preîntâmpinarea situațiilor în care inculpatul, personal sau prin intermediar, exercită presiuni asupra celui vătămat - direct sau indirect (asupra unei rude), prin amenințări, sugestii insistente, repetate, prin amenințarea cu săvârșirea unor acte de violență fizică îndreptate împotriva victimei sau a membrilor familiei acesteia, șantaj, declarații publice nereale cu privire la comiterea faptei, cu scopul de a o influența sau de a o intimida - sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată - prin rugăminți, prin oferirea unor foloase ori alte asemenea mijloace, prin inducerea în eroare a persoanei vătămate, în general, prin impunerea față de persoana vătămată a unei conduite procesuale incorecte prin retractarea unor declarații, refuzul de a da declarații ori afirmarea unor împrejurări neconforme cu adevărul - fiind vorba despre un acord prin care inculpatul dorește să interfereze cu buna desfășurare a procesului penal, să împiedice ori să întârzie tragerea sa la răspundere penală sau să determine angajarea acestei răspunderi pentru o faptă de mai mică gravitate. ...
Sursa oficială ↗