Decizia CCR nr. 22/2025Punctul 59
Punctul 59
59. Cu privire la faptul că în anul 2024 Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 din București a admis candidatura doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă pentru funcția de senator, decizie menținută și de instanțele judecătorești, Curtea reține că sunt comparate două proceduri elective distincte, respectiv cele parlamentare cu cele prezidențiale, omițându-se menționarea faptului că Parlamentul este un organ colegial, reprezentând autoritatea legislativă, pe când Președintele României este un organ unipersonal, parte a autorității executive. Ca atare, nu se poate susține că condițiile de eligibilitate pentru demnitățile respective trebuie să fie identice, ci pot fi diferite/pot varia datorită poziției și rolului instituțional al acestora în sistemul constituțional. Prin urmare, sub acest aspect, critica nu poate fi reținută. De altfel, această critică pune în discuție indirect posibilitatea reevaluării Hotărârii Curții Constituționale nr. 2 din 5 octombrie 2024, ceea ce este inadmisibil. ...
Sursa oficială ↗