Decizia ÎCCJ nr. 36/2018 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Completul de judecată al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia că art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, se interpretează în sensul că egalizarea salarială la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție, grad/treaptă și gradație nu are în vedere și majorările (indexările) recunoscute prin hotărâri judecătorești unora dintre magistrați sau membri ai personalului auxiliar, dacă la data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a legii, nu erau în plată salarii calculate cu includerea lor, nefiind emise ordine de salarizare corespunzătoare. ... 32. Referindu-se la salarizarea „la nivel maxim“, textul de lege nu are în vedere o situație ipotetică, ce ar acoperi orice element salarial susceptibil de fundamentare legală, ci una concretă, care se raportează la cuantumul salariilor de bază și sporurilor stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, presupunând, așadar, condiția ca respectiva componentă să fi fost efectiv inclusă în salariul funcției de comparație, ca fiind de același fel, întrucât îndeplinește aceleași condiții de grad/treaptă, gradație. E drept că, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, exigența egalizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare privește familia ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, însă, cu această sferă de comparație, textul rămâne aplicabil numai în sensul în care destinatarul lui poate pretinde doar nivelul de salarizare maxim în plată pentru funcția similară. Acesta dă și premisa dispoziției legale prin care legiuitorul a urmărit eliminarea discrepanțelor în salarizarea persoanelor care se află în aceeași condiție profesională, din punctul de vedere al cuantumului sumelor încasate cu acest titlu, dar care, în absența oricărei intenții rezonabil identificabile în voința exprimată, nu poate fi extinsă până la supoziția recunoașterii unor drepturi care, deși ipotetic cuvenite, în fapt nu făceau parte din salariul de referință (al funcției similare în plată, salarizate la nivel maxim în cadrul respectivei familii ocupaționale), nefiind emise ordine de încadrare cu includerea acestor majorări (indexări) în salariu. ... 33. Pentru problematica juridică ce a ocazionat prezenta sesizare, considerațiile de principiu anterioare se traduc prin aceea că numai existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre membri nu este suficientă pentru a atrage aplicabilitatea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiție a unei valori de referință sectorială majorate în consecință, ci textul este incident și beneficiul poate fi reclamat numai în situația existenței în plată la data de 9 aprilie 2015 a unor salarii calculate cu includerea acestor majorări, reflectate în valoarea de referință sectorială, care astfel este acordată în valoare superioară unora dintre membrii familiei ocupaționale față de alții aflați în aceeași situație profesională din punctul de vedere al criteriilor legii, după care orice discriminare este exclusă: funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție și specialitate. ... 34. Desigur că existența unor astfel de cazuri reprezintă o situație de fapt, susceptibil a fi cercetată, probată și sancționată în proces, însă ea nu poate rămâne în afara discuției privitoare la interpretarea normei câtă vreme o condiționează din perspectiva îndeplinirii ipotezei și întinderii aplicabilității dispoziției ei. Este și aceasta o ilustrare a faptului că problema de drept dedusă dezlegării prin hotărâre prealabilă nu poate avea decât acea configurație pe care practica respectivelor relații sociale, supuse legii și consfințirii judiciare, o generează. Decizia de neconstituționalitate însăși are ca bază a sancționării inegalității de tratament faptul că există magistrați și personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare, respectiv persoane aflate în situații profesionale identice, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, și care, astfel, au indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare. ... 35. O asemenea constatare a instanței de contencios constituțional nu este însă învestită cu putere obligatorie, ceea ce ar face inutilă prezenta sesizare prin lipsirea de ipoteză alternativă, întrucât ar impune ca judecătorul ordinar să nu mai cerceteze existența în fapt a unor indemnizații de încadrare diferite la data de 9 aprilie 2015, în funcție de cum au fost sau nu obținute hotărâri judecătorești de recunoaștere a unor majorări salariale și să asume de plano o astfel de ipoteză, în virtutea considerentului de la paragraful 17 din Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale prevăzută de art. 147 alin. (4) din Constituție se atașează dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic, nu și premiselor cu privire la fapte generale care nu se bucură de notorietate, fiind, dimpotrivă, contestate de ordonatorii de credite, astfel că rămân obiect de dovadă în fiecare cauză ce se bazează pe ele pentru a pretinde recunoașterea acelorași drepturi de care beneficiază persoane aflate în situații identice, întemeiat pe principiul egalității și nediscriminării. Mai mult, în acțiunile personalului din justiție aflate pe rolul instanțelor au calitatea de reclamanți nu numai magistrații și personalul asimilat, ci și personalul auxiliar sau conex, în multe dintre ele valoarea majorată a indemnizației fiind pretinsă nu numai față de includerea procentului de 18% rezultat din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, ci și a celui de 7% prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006 (Ordonanța Guvernului nr. 3/2006), respectiv a majorării acordate prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2005, cu modificările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 9/2005), aspecte supuse acelorași condiții de probă a existenței, la data de 9 aprilie 2015, a unor salarii în plată stabilite cu includerea lor, pentru a sancționa în felul pretins intenția legiuitorului care a edictat art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014. ... 36. Astfel, decizia Curții Constituționale, deși nu are ca obiect articolul la care se referă prezenta sesizare, poate fi folosită și în această cauză, dar doar în sensul în care majorările acordate prin hotărâri judecătorești nu pot fi excluse de la luarea în considerare la stabilirea nivelului la care trebuie realizată egalizarea salariului, nu însă și pentru a prelua ideea existenței la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 a diferențelor salariale cu această sursă. ... 37. În același context, decizia menționată nu este numaidecât aplicabilă în sensul în care de la data de 9 aprilie 2015, la care s-a exprimat pentru prima dată intenția legislativă de egalizare a indemnizațiilor la nivel maxim, acestea ar urma să includă și toate drepturile acordate prin hotărâri judecătorești, indiferent că la acel moment ar fi făcut sau nu parte din indemnizația cuiva din aceeași familie ocupațională. O asemenea concluzie nu este autorizată de niciun considerent al deciziei Curții Constituționale, cu atât mai puțin de dispoziția de neconstituționalitate referitoare exclusiv la dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, dată fiind nu neretroactivitatea acestor decizii, ci însăși diferența de reglementare între cele două texte: unul (cel ce face obiectul sesizării de față) care, începând cu data de 9 aprilie 2015, intenționează să egalizeze salariile la nivelul maxim stabilit în cadrul aceleiași instituții, celălalt (declarat neconstituțional), aplicabil începând cu luna august 2016, care exclude drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești de la luarea în calcul pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, sancționat pentru neconformitate cu principiile înfăptuirii justiției, separației puterilor în stat și egalității în drepturi. ... 38. Instanța de trimitere a considerat așadar că pronunțarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, deși a suscitat o parte din problemele de drept ridicate în acest gen de cauze, nu lipsește de obiect prezenta solicitare, printr-o interpretare neechivocă dată art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, în ipoteza inexistenței ordinelor de salarizare cu includerea drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești unor membri ai familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, cât să răpească utilitatea sesizării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, ba, mai mult, face necesară intervenția sa pentru a elucida chestiuni care nu dispun de rezolvare explicită. ... ...