Decizia CCR nr. 93/2025Punctul 20
Punctul 20
20. Or, luând în considerare susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că s-ar ajunge în situația ca, ori de câte ori un medic curant ar aprecia eficiența unui medicament în remedierea unei afecțiuni a pacientului său, în funcție de rezultatele concrete în cazul medical particular, să îi prescrie acest medicament, chiar dacă este în afara indicațiilor terapeutice aprobate conform reglementărilor legale în vigoare, mai precis afecțiunea de care suferă pacientul nu este inclusă printre indicațiile terapeutice, astfel cum acestea rezultă din rezumatul caracteristicilor medicamentului. Consecința ar fi că, pe această cale, prin prescrierea unui medicament în afara indicațiilor terapeutice, s-ar eluda lista medicamentelor asigurate în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin hotărâre a Guvernului, dând posibilitatea decontării oricărui medicament, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil. Nimic nu împiedică însă ca medicul curant, pornind de la rezultatele concrete obținute în cazul particular pe care îl tratează, să întocmească o documentație care să stea la baza solicitării includerii sau extinderii indicațiilor terapeutice a respectivului medicament în lista menționată în art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006. Urmând procedura legală, organele abilitate de lege vor stabili în ce măsură este necesară și oportună modificarea listei medicamentelor decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pe baza criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației depuse și a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare. ...
Sursa oficială ↗