Decizia ÎCCJ nr. 42/2018 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menționată
3. Prin Cererea înregistrată cu nr. 672/84/2016 pe rolul Tribunalului Sălaj - Secția civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta casa teritorială de pensii, solicitând instanței anularea deciziilor nr. xxxxx/8.02.2016 și nr. xxxxx/15.03.2016, emise de pârâtă, precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de acordare a pensiei, cu luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă, cuprinsă în Adeverința nr. xx/19.01.1999. ...
4. Prin Decizia nr. xxxxx/27.01.2003, emisă de pârâtă în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), reclamantei i s-a acordat pensie pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap, cu aplicarea unui stagiu de cotizare de 18 ani și 8 luni, potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 9 octombrie 2002. ...
5. Prin Decizia nr. xxxxx/4.09.2015, pârâta a revizuit decizia de pensie a reclamantei, prin luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă și acordarea de puncte suplimentare pentru grupele de muncă, însă, apoi, a considerat că perioada lucrată în grupa a II-a de muncă a fost eronat valorificată prin acordarea punctajului suplimentar, întrucât, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008), majorarea punctajului anual se poate acorda doar în situația în care la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, în funcție de data nașterii. Or, în cazul reclamantei, s-a utilizat un stagiu complet de cotizare mai mic, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000. ...
6. Ca atare, pârâta a emis Decizia de revizuire nr. xxxxx/8.02.2016, prin care a diminuat punctajul reclamantei, și Decizia nr. xxxxx/15.03.2016 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, prin care a dispus constituirea unui debit în sarcina reclamantei, în cuantum de 602 lei. ...
7. Prin Sentința nr. 199 din 13 februarie 2017, Tribunalul Sălaj a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la diferențele de pensie aferente perioadei 9 octombrie 2002-17 aprilie 2013, asupra cărora să se calculeze dobânzi și penalități legale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, a anulat deciziile nr. xxxxx/8.02.2016 și nr. xxxxx/15.03.2016 emise de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă decizie de acordare a pensiei cu luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă și să plătească reclamantei suma de 8.067 lei brut, reprezentând diferența de pensie neacordată și dobânda legală penalizatoare, calculată pentru perioada 19 aprilie 2016-31 octombrie 2016. ...
8. La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 prevede o vârstă de pensionare de 59 de ani și un stagiu complet de cotizare de 28 de ani, în funcție de data nașterii reclamantei, și că aceasta beneficiază, conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani dacă a realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare. ...
9. De asemenea a reținut, pe baza constatărilor expertizei contabile judiciare efectuate în cauză, că reclamanta a realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege; în aceste condiții, vârsta standard de pensionare pentru reclamantă este de 49 de ani, în timp ce vârsta la care aceasta a solicitat pensionarea este 50 de ani, 7 luni și 23 de zile, peste nivelul prevăzut de reglementările mai sus arătate. ...
10. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta casa teritorială de pensii, solicitând admiterea căii de atac și anularea hotărârii atacate, întrucât la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantei s-a utilizat, conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, un stagiu de cotizare de 18 ani și 8 luni, reprezentând două treimi din stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000. ...
11. La termenul de judecată din 9 octombrie 2017, din oficiu, Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a pus în discuție admisibilitatea și necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... ...
Sursa oficială ↗