Decizia CCR nr. 95/2025Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2025 · dosar 2.888/258/2016
Punctul 17
17. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că simpla indicare a temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției (Decizia nr. 426 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 7 septembrie 2018, paragraful 23). În același sens s-a statuat și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional sar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.“ ...
Sursa oficială ↗