Decizia ÎCCJ nr. 14/2018 (RIL)Punctul 3

3. Raportul asupra recursului în interesul legii În raportul întocmit în cauză judecătorul-raportor a apreciat că, din interpretarea coroborată a art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, este admisibilă sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, referitoare la practica neunitară a instanțelor naționale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Judecătorul-raportor a apreciat, în esență, că aceste termene nu sunt unele de decădere, ci au caracter de recomandare. În acest sens a considerat că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este unul judiciar, iar nu legal, părțile având posibilitatea invocării de cereri sau excepții noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialității procedurii. Astfel, a apreciat că invocarea cererilor și excepțiilor cu depășirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunțării încheierii de soluționare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunțe asupra celor invocate. Raportul face referire la textul art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală și constată faptul că acest text vizează doar termenele legale, nu și cele judecătorești, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, deoarece legea penală este de strictă interpretare și, ca atare, nu trebuie să se creeze norme noi prin interpretare, ci să se explice cele deja existente. Totodată, din interpretarea corelată a dispozițiilor art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală și ale art. 282 alin. (4) din același act normativ, raportul concluzionează că sintagma „închiderea procedurii de cameră preliminară“ nu semnifică expirarea termenului stabilit de judecător pentru depunerea cererilor și excepțiilor, ci chiar termenul la care această procedură este finalizată, prin pronunțarea unei soluții de către judecătorul de cameră preliminară. În concluzie, raportul întocmit de judecătorul-raportor desemnat conchide că termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un termen de recomandare. ...