Decizia CCR nr. 96/2025Punctul 19

19. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 raportată la art. 44 din Constituție, potrivit căreia dreptul acordat de legiuitor creditorului, de a contesta și a cere instanței judecătorești anularea notificării și repunerea părților în situația anterioară, încalcă dreptul de proprietate privată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Curtea reține că Legea nr. 77/2016 reglementează posibilitatea invocării impreviziunii de către debitorul obligației de plată în legătură cu existența unui contract de credit bancar. Prin posibilitatea invocării impreviziunii, legea a conferit debitorului un mijloc de a-și apăra dreptul patrimonial în condițiile intervenirii unui risc supraadăugat în executarea contractului. În același timp, pentru a asigura un echilibru în evaluarea impreviziunii, legiuitorul a reglementat posibilitatea creditorului de a contesta intervenirea impreviziunii invocate de debitor. Ca atare, ambele părți ale contractului de credit bancar au posibilitatea de a invoca, respectiv de a contesta starea de impreviziune, ca o garanție asociată dreptului lor de proprietate privată. Astfel, în cazul în care nu există un consens între cele două părți ale contractului de credit bancar în aprecierea impreviziunii, creditorul obligației de plată are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești. De altfel, acesta este și sensul Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. De asemenea, Curtea reține că art. 44 din Constituție garantează și ocrotește în mod egal dreptul de proprietate privată, ceea ce înseamnă că ambele părți contractante trebuie să dispună de mijloace eficiente și echivalente în apărarea dreptului lor de proprietate. O abordare unilaterală nu face altceva decât să conducă la un dezechilibru structural privind protecția pe care statul trebuie să o acorde drepturilor de proprietate privată ale celor două părți ale contractului de credit bancar. ...