Decizia CCR nr. 114/2025Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2025 · dosar 2.325/102/2019
Punctul 27
27. Curtea Constituțională a apreciat că cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 nu instituie o interdicție pentru salariați de a-și susține interesele în ceea ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci explică și circumscriu condițiile legale în care salariații își pot apăra drepturile, având în vedere legislația aplicabilă în materie. Această interpretare nu este contrară prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, de vreme ce, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, acest drept fundamental nu este un drept absolut, iar stabilirea unor termene și condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a acestui drept fundamental. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, și Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. În mod asemănător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, din care poate fi amintită, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, a statuat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. ...
Sursa oficială ↗