Decizia CCR nr. 63/2025Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2025 · dosar 435/64/2014
Punctul 24
24. De altfel, și Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede următoarele: (i) în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice (în procedura prealabilă) care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, cererea de suspendare soluționându-se de către instanța judecătorească de urgență și cu precădere, cu citarea părților (art. 14); (ii) posibilitatea solicitării suspendării prin acțiunea principală a executării actului administrativ unilateral, pentru motivele antereferite, care se soluționează după regulile deja amintite; (iii) hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului împotriva sa, potrivit art. 14 alin. (4) din aceeași lege, nu suspendă executarea. ...
Sursa oficială ↗