Decizia ÎCCJ nr. 6/2018 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.320/109/2016 al Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M. I. C., R. F. și de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței penale nr. 235 din data de 15.05.2017 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3.320/109/2016. Prin sentința penală sus-menționată s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu referire la Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, schimbarea, din oficiu, a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata M. I. C. din infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal în infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și art. 20 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968. S-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata M. I. C., prin apărător ales, din infracțiunile prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, în infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968. În temeiul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnată inculpata M.I.C. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare și i s-au interzis acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968 i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 20 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 5 din Codul penal a fost condamnată inculpata M.I.C. la pedeapsa principală de 1 an închisoare și i s-au interzis acesteia drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei. În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a) ,art. 34 lit. b) ,art. 35 alin. 1 din Codul penal din 1968, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpata M.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, ca pedeapsă principală, și i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 din Codul penal din 1968 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale. În baza art. 82 din Codul penal din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 4 ani. I s-au pus în vedere inculpatei M.I.C. dispozițiile art. 83 din Codul penal din 1968. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 5 din Codul penal cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, s-a schimbat, din oficiu, încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R. F. din infracțiunea prevăzută de art. 47 din Codul penal raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 5 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În temeiul art. 25 din Codul penal din 1968 raportat la art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul R. F. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În baza art. 71 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1968, i s-au interzis inculpatului R. F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 din Codul penal din 1968 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale. În baza art. 82 din Codul penal din 1968, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani. I s-au pus în vedere inculpatului R. F. dispozițiile art. 83 din Codul penal din 1968. În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1968, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 19, art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 și următoarele din Codul civil din 1864, s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, constatând că inculpata M. I. C. a achitat integral prejudiciul pe care l-a cauzat, în cuantum de 19.892,48 lei. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicată prin Ordonanța nr. 91/P/2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, instituit până la concurența sumei de 19.892,48 lei, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei M.I.C. (vol. 1 dup., fil. 239-241). În baza art. 274 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpații M. I. C. și R.F., la plata sumei de câte 3.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații M.I.C. și R. F., dar și partea civilă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. La termenul din data de 27 noiembrie 2017, apelanta inculpată, M. I. C., prin apărător, a sesizat instanța cu două cereri: una de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar cealaltă, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Referitor la cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că se impune sesizarea instanței supreme pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968. Instanța a amânat pronunțarea asupra cererilor la data de 4 decembrie 2017. Prin Încheierea din data de 4 decembrie 2017 instanța de apel a admis cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de inculpata M.I.C. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuție. Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că prezenta cauză se află în cursul judecății, în fața instanței de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, însă nu este cazul unei chestiuni de drept a cărei lămurire este necesară curții de apel printr-o astfel de procedură. A mai susținut că textul invocat, art. 74^1 din Codul penal din 1968, face trimitere la infracțiunile expres și limitativ prevăzute în conținutul său și nu poate fi extins la alte infracțiuni, existând hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aceste chestiuni de drept, practică în acest sens fiind depusă la instanța de fond. Pentru toate aceste motive, a apreciat că nu este necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru o astfel de situație. Punctul de vedere al completului de judecată Instanța de trimitere a constatat că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept puse în discuție este admisibilă, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar în acest sens a avut în vedere că o astfel de sesizare se realizează în cursul judecării cauzei, Curtea de Apel Pitești fiind învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, sesizarea are ca obiect o problemă de drept substanțial, instanța supremă urmând să stabilească dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție poate fi încadrată în enumerarea prevăzută de art. 74^1 alin. 1 din Codul penal din 1968, între chestiunea de drept supusă analizei și soluționarea pe fond a cauzei există o strânsă legătură, având în vedere faptul că inculpata a achitat prejudiciul reținut în actul de sesizare și a solicitat încetarea procesului penal, deoarece există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, asupra problemei de drept care formează obiectul sesizării și Înalta Curte nu s-a mai pronunțat anterior asupra chestiunii supuse dezbaterii printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. Cu privire la obiectul propriu-zis al sesizării, și anume chestiunea de drept efectivă la care urmează a da dezlegare instanța supremă, a rectificat cele reclamate în cerere de inculpată, și anume dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică de natură a-i fi aplicabile dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968, având în vedere, pe de o parte, principalele apărări formulate de inculpată pe parcursul judecării cauzei în conținutul căreia a făcut referire la posibila încadrare a infracțiunii imputate în rândul infracțiunilor economice, iar pe de altă parte, având în vedere că doar această categorie de infracțiuni se pretează la o extindere a aplicabilității art. 74^1 din Codul penal anterior dincolo de incriminările luate în considerare de acest text, aflate în partea specială a acestui act normativ, actualmente abrogat, dată fiind formularea pe care instanța a apreciat-o restrictivă, „prevăzute în prezentul cod“. În legătură cu problema dacă infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție este o infracțiune economică, a constatat că acest concept este lipsit de o definiție clară în legislația noastră, aspect subliniat și de Curtea Constituțională care, în Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), a arătat că nu se desprinde cu suficientă claritate și precizie care pot fi acele „unor infracțiuni economice prevăzute în legi speciale“, putându-se ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice, acesta fiind unul din principalele motive pentru care textul a fost declarat neconstituțional. În acest sens a mai arătat că în literatura juridică s-a încercat o definire a infracțiunilor economice, ca parte a unei ramuri de drept numite drept penal al afacerilor, în funcție de criteriul întreprinderii, iar aici s-a considerat că ar trebui să se aibă în vedere, în ceea ce privește subiectul activ, principalele forme de asociere permise de lege care au ca scop atingerea unor obiective economice și răspunderea organelor de conducere din cadrul acestor organizații. Pe de altă parte, dincolo de încercările de definire a acestui concept, completul a apreciat, chiar din motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 573 din 3 mai 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011), că instanța de contencios constituțional privește (sau cel puțin privea) cu reticență extinderea acestui concept la incriminări de genul celei puse în discuție, din moment ce în chiar conținutul motivării se menționa explicit că se poate ajunge la o înțelegere deficitară a conceptului de infracțiuni economice (cum ar fi, de pildă, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene ori infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție). A mai reținut că, în jurisprudență, soluțiile vizavi de chestiunea de drept pusă în discuție sunt diferite, după cum o arată și deciziile prezentate de inculpată, în cadrul Curții de Apel Pitești practica constantă fiind în sensul că dispozițiile art. 74^1 din Codul penal din 1968 nu sunt aplicabile infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. De asemenea, completul de judecată a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nu poate fi considerată a fi o infracțiune economică, dat fiind, pe de o parte, obiectul juridic special al acestei infracțiuni, și anume relațiile sociale de natură patrimonială a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de buna gestionare a resurselor din bugetele Comunităților Europene, iar pe de altă parte, categoria de raporturi juridice care se stabilesc între subiectul activ și entitățile administrative care se interpun între acțiunile acestuia și deblocarea resurselor solicitate. Aceste relații juridice nu angajează doi agenți economici, aflați pe poziție de egalitate juridică, ci poartă mai degrabă amprenta unor raporturi juridice ce implică un factor de putere, specific dreptului administrativ, iar gravitatea unui astfel de ilicit este apreciată de legiuitor, în primul rând, în funcție de perturbarea unor astfel de raporturi și doar în mod subiacent, în funcție de prejudiciul suferit. A considerat totuși că o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 477 din Codul de procedură penală, ar înlătura controversele stârnite de o incriminare apreciată ca fiind deficitară și incompletă chiar de către Curtea Constituțională și ar da o dezlegare al cărei efect se va impune erga omnes, intervenția instanței supreme pe această cale fiind cu atât mai justificată cu cât este vorba de un text al unui act normativ abrogat și asupra căruia nu se mai poate interveni pe cale legislativă, ci doar pe cale jurisprudențială. ...