DECIZIE 1209/2018Paragraful 103
Paragraful 103
În același timp, potrivit principiului autonomiei locale și principiului teritorialității, pentru edificarea unui adăpost public pe teritoriul altei U.A.T., un consiliu local are nevoie de acordul consiliului local al U.A.T., unde urmează să fie construit adăpostul, acord care nu poate fi dat pentru că termenul „public“ nu face referire la un bun-imobil ce aparține sau este administrat de către instituții ale administrației publice centrale sau județene (astfel încât principiul autonomiei locale și principiul teritorialității în exercitarea puterii publice să nu fie încălcate), ci la un bun-imobil ce aparține și/sau este administrat de alt consiliu local, care nu poate emite pretenția exercitării vreunei autorități în afara limitelor U.A.T. pe care o conduce.
Sursa oficială ↗