Decizia CCR nr. 58/2025Punctul 7

7. În domeniul drepturilor fundamentale, tratatele internaționale la care Romania este parte au prioritate față de reglementările naționale, conform art. 20 din Constituție și art. 3 din Codul civil. Libertatea de întrunire este un drept fundamental, recunoscut ca atare în art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în art. 39 din Constituția României. Astfel cum sunt formulate obligațiile instituite prin normele criticate, în cazul unei adunări publice, organizatorii sunt obligați să dețină un control de facto absolut asupra participanților, în caz contrar fiind sancționați conform art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991. Or, organizarea unei adunări publice presupune manifestarea colectivă a susținerii ori a dezacordului privind o largă varietate de elemente de natură politică, socială ori economică aflate pe agenda publică și de interes pentru cetățeni. Participanții la adunările publice reflectă, de regulă, varietatea și diversitatea comunității din care provin, având totodată comportamente diferite privitoare la respectarea legii. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia, întrucât atât răspunderea contravențională, cât și cea penală sunt personale, așadar subiect activ al contravenției este doar persoana care a săvârșit contravenția. Fiecăruia dintre participanți îi sunt imputabile propriile fapte, având propria răspundere contravențională sau penală. Normele criticate instituie o obligație imposibil de îndeplinit pentru organizatorii adunărilor publice, aceștia nefiind în niciun raport contractual, de prepușenie ori de altă natură cu participanții la adunările publice care să justifice coerciții în privința comportamentului lor. ...