Decizia CCR nr. 44/2025Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2025 · dosar 6.808/118/2019
Punctul 6
6. Legea însă nu limita categoria titularilor dreptului la acțiunea în anularea autorizației de construire, aceasta cuprinzând atât pe prefect, cât și pe orice persoană vătămată în dreptul sau interesul său legitim, tot potrivit legii. Având în vedere această categorie largă de titulari ai acțiunii și faptul că suspendarea de drept a actului administrativ atacat nu are loc în privința tuturor, ca efect al formulării acțiunii în anulare, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, potrivit căruia odată cu introducerea acțiunii se poate solicita instanței judecătorești și suspendarea autorizației de construire, este justificat, însă apare ca neconstituțional în măsura în care s-ar interpreta în sensul că vizează și situația în care acțiunea în anulare este formulată de prefect. ...
Sursa oficială ↗