Decizia ÎCCJ nr. 84/2017 (HP)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia drepturilor de asigurări sociale a statuat următoarele: 47. În data de 13 decembrie 2016, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în Cauza Béláné Nagy c. Ungariei^8, dispozițiile de principiu fiind următoarele: decizia de a adopta legi privind beneficiile de asigurări sociale implică considerații de natură economică și socială. Curtea consideră normal ca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în implementarea politicilor sociale și economice să fie una mare și va respecta decizia acestuia cu privire la ceea ce constituie interes public, cu excepția cazului în care aceasta este în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (paragraful 113); art. 1 din Primul Protocol adițional impune ca orice ingerință să fie în mod rezonabil proporțională cu scopul urmărit; în acest sens, justul echilibru nu va fi realizat dacă persoana vizată suportă o sarcină individuală excesivă; analizând dacă ingerința a impus o sarcină individuală excesivă, Curtea va avea în vedere contextul particular în care s-a ivit problema, respectiv acela al unui sistem de asigurări sociale. Aceste sisteme sunt o expresie a solidarității sociale față de membrii săi vulnerabili (paragrafele 114-116); în mai multe cazuri, Curtea s-a străduit să stabilească toate elementele relevante în contextul specific; procedând în acest mod, Curtea a atribuit relevanță unor factori precum natura discriminatorie a pierderii dreptului, absența unor măsuri tranzitorii sau condițiile arbitrare; Curtea reține că ingerința a fost prevăzută de lege, constând tocmai în introducerea unei noi legislații începând cu anul 2012 și a urmărit un scop legitim, respectiv interesul comun de protecție a resurselor publice prin mijloace de raționalizare a sistemului de beneficii de asigurări sociale (paragrafele 120-121); în lumina acestor considerente, Curtea este de părere că măsurile adoptate, deși urmăreau să protejeze resursele publice prin înlăturarea deficiențelor și raționalizarea sistemului de beneficii pentru invaliditate, s-au transpus în norme legale care, în circumstanțele cauzei, nu au asigurat un echilibru corect între interesele implicate. ... 48. Opiniile doctrinare au relevat, cu referire punctuală la această decizie, următoarele idei de bază ce se impun a fi reținute: instanța de contencios european nu neagă, prin această hotărâre, jurisprudența sa anterioară referitoare la posibilitatea statelor de a modifica condițiile de acordare a pensiilor de invaliditate și lipsirea de aceste drepturi a beneficiarilor care nu mai îndeplinesc condițiile de acordare prescrise de noua lege; în această cauză, Marea Cameră a transferat analiza, în realitate, în zona principiului contributivității, reținând ca argument important că reclamanta contribuise mai mult de 23 de ani la sistemul de asigurări sociale, contribuția sa fiind lipsită de efecte prin noua legislație și, în plus, contribuise o perioadă relevantă semnificativă și potrivit noii legi, care nu a fost avută în vedere în mod proporțional; totodată, fără a nega posibilitatea statului de a modifica condițiile de acordare a pensiilor de invaliditate și posibilitatea de a lipsi pe reclamantă de acest drept, Curtea și-a concentrat atenția asupra analizei proporționalității măsurii cu scopul urmărit și asupra sarcinii excesive suportate de reclamantă, fiind relevantă lipsirea totală de venituri a reclamantei, dificultatea de a ocupa un loc de muncă și existența unei reduceri a capacității de muncă; această hotărâre poate fi înțeleasă ca marcând o tendință a Curții de a crește gradul de protecție al acestor drepturi de asigurări sociale, în contrapondere cu jurisprudența sa anterioară care lăsa statelor membre o mare marjă de apreciere în acest domeniu, mai ales în contextul crizei economice mondiale; este posibil ca această nouă orientare jurisprudențială să fie rezultatul constatării faptului că, totuși, măsurile adoptate de state în perioada de criză economică, acceptate de Curte ca intrând în marja de apreciere a acestora, au condus la situații foarte dificile pentru unii asigurați, care au fost lipsiți intempestiv de singurul venit în condițiile în care făceau parte dintr-o categorie vulnerabilă și, din cauza vârstei și stării de sănătate, nu puteau obține un alt venit, fiind necesar să se identifice o soluție și în cazul lor. De altfel, poate că pentru aceste situații particulare, testul de proporționalitate al măsurilor adoptate, în raport cu scopul urmărit, este cel mai potrivit instrument de analiză; așadar, Curtea, prin Marea Cameră, nu neagă dreptul statelor de a modifica condițiile de acordare a pensiei de invaliditate, din motive de interes public, acestea putând, în funcție de condițiile socio-economice, să stabilească în ce condiții și căror persoane le poate acorda un astfel de beneficiu; astfel de măsuri trebuie să fie însoțite de măsuri tranzitorii și de măsuri de protecție socială corespunzătoare situației concrete a fiecărui asigurat, astfel încât acesta să nu poată fi pus, în fapt și în mod obiectiv, în situația de a nu avea mijloace de subzistență; pe de altă parte, deși condițiile privind starea de sănătate se pot modifica fără a ridica probleme deosebite, alte condiții, precum cele privind un stagiu minim de cotizare, ar trebui stabilite în așa fel încât să poată fi îndeplinite și să nu pună asiguratul în situația de fapt de a nu putea îndeplini aceste condiții niciodată, mai ales dacă ele se verifică retroactiv. Atunci când aceste limite nu sunt avute în vedere, testul de proporționalitate efectuat de Curte pentru a verifica existența justului echilibru între măsurile luate și scopul urmărit poate avea rezultate diferite de la caz la caz, care nu sunt în mod necesar previzibile; Curtea atribuie o mare importanță recunoașterii unor drepturi de asigurări sociale proporțional cu contribuția realizată. ... 49. În egală măsură trebuie consemnată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului existentă înainte de pronunțarea acestei decizii, astfel: Curtea^9 amintește că dacă articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuții la un fond de asigurare, acesta nu poate fi interpretat ca acordând dreptul la o pensie de o valoare determinată; de asemenea, Curtea amintește că statele părți la Convenție beneficiază de o marjă de apreciere destul de amplă atunci când vine vorba de reglementarea politicii lor sociale; Curtea consideră că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat; statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. ... 50. Curtea^10 a statuat totodată că, în conformitate cu jurisprudența organelor convenției, plata cotizației la fond poate da naștere, în anumite situații, unui drept patrimonial care poate fi afectat de modul în care se distribuie fondurile.^11 ... 51. În plus, drepturile care decurg din plata cotizațiilor către regimuri de securitate socială constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1^12. ... 52. Cu toate acestea, chiar considerând că art. 1 din Protocolul nr. 1 ar garanta indemnizații persoanelor care au cotizat la un regim de securitate socială, acesta nu ar putea fi interpretat ca dându-le acestor persoane dreptul la o pensie care să se ridice la o anumită valoare^13. Pentru a evalua situația în privința acestei dispoziții este important să se pună întrebarea dacă dreptul reclamantului de a obține beneficii de la sistemul de securitate socială în cauză a fost încălcat de așa manieră încât să aducă atingere esenței dreptului său la pensie^14. ... ...