Decizia CCR nr. 22/2025Punctul 6

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, exprimându-și opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, reține că, deși pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație nu presupune examinarea unor chestiuni de fond, pot să apară aspecte de drept complexe, care decurg din evaluarea concordanței dintre motivele și argumentele invocate și cazul de casare menționat ca temei al recursului. Mai mult, potrivit prevederilor art. 438 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat. În temeiul dispozițiilor art. 441 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) . Totodată, la examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, judecătorul, din oficiu, examinează și respectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac. Or, întrucât persoana care a declarat calea de atac nu a fost citată și nu a participat, aceasta nu poate expune existența unor cauze obiective care ar justifica repunerea în termenul declarării căii de atac sau considerarea ca fiind formulată în termen. Înalta Curte constată că, din examinarea întregii reglementări referitoare la admisibilitatea cererii de recurs în casație, rezultă că această procedură nu este una administrativă, ci una judiciară/jurisdicțională. Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Înalta Curte apreciază că procedura judiciară a examinării admisibilității în principiu a recursului în casație nu poate fi diferită de celelalte proceduri judiciare, precum cele reglementate de dispozițiile art. 335 alin. (4) , ale art. 341 alin. (2) , ale art. 344 alin. (4) , ale art. 345 alin. (1) , ale art. 347 alin. (3) , ale art. 431, ale art. 459 alin. (2) , ale art. 465 alin. (6) -(8) , ale art. 468 și ale art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, inclusiv sub aspectul respectării principiilor fundamentale ale oricărei proceduri desfășurate în fața judecătorului: dreptul la apărare, prin asigurarea prezenței unui avocat ales sau desemnat din oficiu; dreptul de a fi informat cu privire la data procesului prin emiterea citației; dreptul de a compărea în persoană în fața judecătorului; dreptul de a pune concluzii orale în condiții de contradictorialitate; egalitatea de arme dintre acuzare și apărare, respectiv dintre persoana care a formulat cererea de recurs în casație și celelalte persoane care au figurat ca părți în cauza penală soluționată definitiv, toate acestea fiind drepturi protejate de Constituție și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa. În continuare, Înalta Curte constată că recursul în casație este singura cale extraordinară de atac în care asupra admisibilității în principiu se pronunță un singur judecător. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul contestației în anulare, instanța este cea care examinează admisibilitatea în principiu, ceea ce înseamnă un complet format din trei membri. De asemenea, prevederile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc că și în cazul revizuirii admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță. Apreciază că existența unei proceduri în formă scrisă, care se limitează la depunerea și comunicarea cererii și la depunerea de concluzii scrise, nu poate înlătura procedura orală în fața judecătorului, care presupune citarea părților și participarea procurorului, precum și concluzii orale în condiții de contradictorialitate. Astfel, o așa-zisă contradictorialitate „implicită“ - care ar putea fi susținută prin efectul depunerii cererii, comunicării acesteia către procuror și către părți, posibilitatea acestora de a depune concluzii scrise - nu poate înlătura contradictorialitatea „explicită/expresă“, care este un principiu fundamental al procesului penal (Decizia Curții Constituționale nr. 810 din 6 decembrie 2018). ...