Decizia CCR nr. 28/2025Punctul 13

13. Prin Decizia nr. 110 din 7 martie 2024, precitată, Curtea a constatat că nu i se poate impune legiuitorului să definească prin lege fiecare noțiune folosită în definirea altei noțiuni, iar dacă o noțiune nu are un înțeles autonom, înseamnă că se folosește înțelesul său din limbajul comun/curent/uzual, care trebuie interpretat prin corelare cu întreg ansamblul legislativ aplicabil într-o cauză. Așa fiind, cu privire la critica formulată din perspectiva lipsei de claritate a sintagmei „ori de alte mijloace frauduloase“ din dispozițiile art. 244 alin. (2) din Codul penal, Curtea a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, termenul „fraudulos“ desemnează ceva bazat pe o fraudă, iar prin „fraudă“ se înțelege hoție, act de rea-credință făcut cu scopul de a realiza profituri personale, înșelătorie. Astfel, în varianta-tip a infracțiunii de înșelăciune [art. 244 alin. (1) din Codul penal], mijloacele și modalitățile concrete prin care subiectul activ îl face pe subiectul pasiv să creadă neadevărurile prezentate, adică îl induce sau îl menține în eroare ori îi produce iluzia adevărului, pot fi foarte diferite, de exemplu: viclenie, șiretenie, uneltiri, stratageme, șiretlicuri, mistificări, prefăcătorii, ademeniri, amăgiri, trucaje, intrigi etc. Curtea a observat că aceste mijloace sau moduri prin care se realizează inducerea în eroare a subiectului pasiv nu pot fi decât sub forma unor simple minciuni, întrucât dacă sunt frauduloase - adică susținute sau întărite și prin alte mijloace, cum ar fi nume sau calități mincinoase, înscrisuri false, înscenări de fapte etc., astfel ca minciuna să fie mai convingătoare - fapta va fi încadrată în varianta agravată [art. 244 alin. (2) din Codul penal]. Această din urmă variantă a infracțiunii de înșelăciune se deosebește de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârșită infracțiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv și care sunt de natură să asigure mai ușor reușita acestei acțiuni. ...