Decizia CCR nr. 17/2025Punctul 11
Punctul 11
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, dispozițiile art. 19 alin. (3) și ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Ulterior sesizării Curții, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin prevederile art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 19 alin. (3) și ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, care au următorul cuprins:
– Art. 19 alin. (3) : „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.“; ...
– Art. 31 alin. (1) lit. c) : „(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: [...] c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;“. ... ...
Sursa oficială ↗