Decizia CCR nr. 720/2024Punctul 37

37. Prin Decizia nr. 1.265 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a reținut că textul de lege criticat vizează toate raporturile de muncă existente la un moment dat și care sunt modificate în mod expres printr-o lege, prin urmare atât raporturile de muncă din sfera publică, cât și cele din sfera privată. Nu se poate susține că, de principiu, legiuitorul nu poate interveni în raporturile de muncă stabilite în sfera privată printr-un act normativ, acesta, spre exemplu, putând modifica durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; contractul colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului; durata perioadei de probă etc. Mai mult, legiuitorul poate modifica și cuantumul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel încât, indiferent de cele consemnate în contractul individual de muncă, părțile nu pot prevedea drepturi bănești inferioare acestuia. Rezultă că această prevedere legală îi permite legiuitorului să își îndeplinească obligația pozitivă de a prevedea și de a crea cadrul legal necesar în care să se desfășoare raporturile de muncă. Desigur, există unele situații în care legea nu poate interveni în raporturile dintre angajații și angajatorii privați, respectiv în privința cuantumului concret al salariilor ce depășesc cuantumul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, situație care ab initio este exclusă în raporturile dintre angajații și angajatorii din mediul public. ...