Decizia CCR nr. 709/2024Punctul 6
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că cele două categorii de chiriași - cei dobânditori ai dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 112/1995, pe de o parte, și, respectiv, cei dobânditori ai dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, pe de altă parte - nu se află în situații identice, astfel încât tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, prin urmare în cauză nu se poate reține existența unei discriminări. ...
Sursa oficială ↗