Decizia CCR nr. 714/2024Punctul 16
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate a sintagmei „conflictele de muncă și de asigurări sociale“, cuprinsă în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, sub aspect substanțial, aceste prevederi legale au un conținut identic cu cel cuprins în prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Diferența constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că, în temeiul art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeași regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. În speță, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate a început în data de 12 aprilie 2018, astfel încât, sub aspectul posibilității formulării recursului, sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conținut identic cu art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗