Decizia ÎCCJ nr. 25/2017 (HP)Punctul XII

XII. Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre condițiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv aceea ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Astfel, s-a reținut că prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 22 decembrie 2008, cu privire la încadrarea juridică a faptei de efectuare a unor înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările în contabilitate, respectiv la raportul dintre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, și aceea de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a decis că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, nefiind incidente dispozițiile art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală. S-a avut în vedere că în considerentele deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție reține că valorile sociale ocrotite sunt cel puțin complementare și au un scop final comun, cât timp prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, se urmărește asigurarea stabilirii de situații fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale ce revin contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se urmărește stoparea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare, precum și a elementelor ce se referă la activul și pasivul bilanțului. Pe fondul sesizării s-a apreciat că acțiunile enumerate în art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al infracțiunii unice de evaziune fiscală, neputându-se reține concursul de infracțiuni. ...