Decizia CCR nr. 687/2024Punctul 22
Punctul 22
22. Se mai susține că dispozițiile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prin care se stabilește o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituții publice sunt contrare standardelor de calitate a legii. Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reprezintă instituții publice și, ca atare, angajații acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, din cauza neclarității acestui text de lege, a fost posibilă excluderea angajaților celor două instituții publice anterior evocate din câmpul său de aplicare. Chiar și în situația în care ar fi fost acordată majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare față de angajații din structurile aflate în subordine/coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferențierii. În structurile polițienești, funcțiile în care se încadrează polițiștii sunt diferențiate raportat la un eșalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferențiere. ...
Sursa oficială ↗