Decizia CCR nr. 661/2024Punctul 18
Punctul 18
18. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 1 alin. (1) și (5) din Constituție, prin faptul că expunerea de motive nu cuprinde o motivare reală a actului normativ criticat, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, nu are competența de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive și, cu atât mai puțin, modul său de redactare nu au consacrare constituțională. Prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, Curtea a reținut că expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituție, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale, ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămurește toate aspectele de conținut ale normei nu duce la concluzia că însăși norma respectivă este neconstituțională din acest motiv, ea având doar o funcție de suport în interpretarea normei adoptate. ...
Sursa oficială ↗