Decizia CCR nr. 670/2024Punctul 9
Punctul 9
9. Avocatul Poporului consideră că este încălcată și o altă garanție instituită în considerarea dreptului la un proces echitabil, respectiv egalitatea armelor, care implică faptul că orice parte a unei proceduri trebuie să aibă posibilitatea să își prezinte punctul de vedere în condiții care să nu o dezavantajeze față de celelalte părți sau de acuzare. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, toate elementele ce țin de procedură trebuie să se desfășoare într-o manieră contradictorie, cu respectarea egalității de arme între acuzare și apărare. Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un caz penal, că atât procurorului, cât și inculpatului trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoștință de și de a putea aduce observații referitoare la toate probele prezentate sau la observațiile depuse de către cealaltă parte în vederea influențării deciziei instanței (Hotărârea din 16 februarie 2000, pronunțată în Cauza Rowe și Davis împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Legislația națională poate îndeplini această exigență în diverse maniere, dar metoda adoptată de către aceasta trebuie să garanteze că partea adversă este la curent cu depunerea observațiilor și are posibilitatea veritabilă să le comenteze (Hotărârea din 28 august 1991, pronunțată în Cauza Brandstetter împotriva Austriei). Astfel, fiecare parte are dreptul să participe la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și să discute și să combată susținerile și probele celeilalte părți. Din perspectiva protejării drepturilor omului, Curtea Constituțională a observat că principiul contradictorialității este un element al principiului egalității armelor și al dreptului la un proces echitabil. Având în vedere aceste considerente, în condițiile în care inculpatul nu are acces de îndată la acțiunea penală declanșată împotriva sa de parchet, dar colegiul în care acesta este înscris are acces, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea să se apere în fața reprezentanților colegiilor sau a parchetelor, după caz, decât ulterior, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că se aduce atingere egalității de arme în procesul penal (a se vedea, în acest caz, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Borgers împotriva Belgiei, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 20 martie 2018). Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea persoanelor vizate de normele în cauză de a avea cunoștință și de a dezbate măsurile penale dispuse împotriva lor, plasându-le într-o situație dezavantajoasă față de colegii și față de procuror. Ca atare, redactarea textelor de lege, în varianta criticată, afectează garanțiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗