Decizia CCR nr. 670/2024Punctul 11
Punctul 11
11. Actele procesuale penale sunt manifestări de voință care se produc în momentul îndeplinirii condițiilor legale, cu evaluarea probelor și a cerințelor formale specifice, iar în procedura penală nu există prevăzut un act prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale, de natură să fie comunicat unei instituții sau organizații profesionale. În acest caz, punerea în mișcare a acțiunii penale semnifică trecerea urmăririi penale într-o nouă etapă procedurală și se dispune doar de către procuror din oficiu sau la propunerea motivată a organului de cercetare penală, prin ordonanță, și nu poate face obiectul delegării, orice dispoziție contrară în acest sens fiind în dezacord cu prevederile art. 131 și 132 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗