Decizia ÎCCJ nr. 38/2017 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 29.05.2017 · dosar 2.496/91/2015
Punctul VI
VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 38. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au înaintat hotărâri judecătorești care prezintă relevanță pentru problema de drept în discuție. ... 39. Astfel, soluțiile pronunțate pe fond în ultimă instanță de instanțele de judecată de la nivelul curților de apel Pitești, Iași, Galați, Craiova, Constanța, Oradea, Cluj, Brașov, București, Alba Iulia, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au fost de respingere a acțiunilor, în principal utilizându-se următoarele argumente: – nu se poate face o altă verificare a modalității includerii premiului în majorările salariale acordate în anul următor, față de interpretarea dată acestei cuprinderi în contenciosul constituțional și de către instanța interpretativă în sensul că ele se includ și nu se acordă distinct (Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Alba Iulia); ... – majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011, situație care a continuat și în anii următori (Curtea de Apel București); ... – majorarea de 15% acordată prin Legea nr. 285/2010 reprezintă ea însăși o dublă reparație: în procent de 6,67% se recuperează parte din diminuarea salarială de 25% dispusă prin Legea nr. 118/2010, iar în procent de 8,33% cuprinde cel de-al treisprezecelea salariu acordat, fără discriminare, tuturor salariaților. La adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 dreptul la premiul anual fiind abrogat, menținerea în plată a majorării de 15% a presupus recuperarea în întregime a acestui procent din diminuarea inițială de 25% (Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Suceava); ... – premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, deci, de aceea nu se mai acordă. Dreptul ca atare a fost folosit pentru acordarea procentului de 15%, iar prin utilizarea acestor sume nu avea cum să rezulte o mărire efectivă de salariu, ci doar o reîntregire a acestuia cu o parte din sumele cu care fusese diminuat în 2010, fiind dreptul suveran al statului, prin puterea legislativă, de a acorda sau nu bugetarilor anumite premii sau sume suplimentare și forma sub care le acordă (Curtea de Apel Ploiești); ... – Legea nr. 285/2010 se referă la o schimbare a destinației fondurilor bugetare, în sensul că, în alocarea resurselor bugetare aferente salarizării, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 au fost repartizate majorărilor salariale stipulate la art. 1 din Legea nr. 285/2010; caracterul obligatoriu al Deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție împiedică orice interpretare de natură a conduce la un cumul aritmetic format din 15% (prevăzut de art. 1 din Legea nr. 285/2010) plus 8,33% prin aplicarea procentuală a sumei corespunzătoare premiului anual la salariul lunar. În acest sens, nu poate opera o confuzie între noțiunile de „inclus“ și „adăugat“, iar din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 - așa cum a fost realizată de Înalta Curte de Casație și Justiție - rezultă că respectiva sumă a fost înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, fără a exista vreun temei pentru stabilirea unui drept distinct și individual salarial peste majorarea expresă legală (Curtea de Apel Iași); ... – raționamentul salariului de bază care se vrea împărțit la 12 luni, procentul obținut urmând să fie calculat la salariul brut din luna octombrie 2010, nu are suport legal, raportându-se la o speculație cu care instanța nu are legitimitatea de a substitui voința legiuitorului. Faptul că de această majorare beneficiază în mod egal toți salariații bugetari reflectă intenția legiuitorului de a asigura tuturor un tratament egal prin eliminarea, începând cu 2011, a premiului anual (Curtea de Apel Craiova); ... – în fine, s-a apreciat că modalitatea concretă prin care premiile anuale au fost incluse în majorările pe anul 2011 nu mai poate fi pusă în discuție, fiind prezumată legal plata creanței aferente anului 2010 prin simpla achitare a salariilor de bază majorate cu 15% în cursul anului următor, conform Legii nr. 285/2010. Instanțele au considerat că nu au competența să cenzureze modalitatea tehnică în care actul normativ reglementează procedura de eșalonare și plată a obligației pecuniare în litigiu și că trebuie să ia act de opțiunea legiuitorului și să îi asigure aplicarea, obligația de plată a acestui drept salarial fiind îndeplinită ex lege (Curtea de Apel Timișoara). ... ... 40. La nivelul Curții de Apel Bacău a fost identificată practica judiciară a Tribunalului Bacău prin care s-a statuat că nu au fost respectate prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, întrucât nu s-a realizat recuperarea totală a diminuării cu 25% a salariului. Hotărârile transmise, prin care s-au admis acțiunile reclamanților, nu au un caracter definitiv, fiind în curs de judecată în apel, în parte suspendate până la soluționarea prezentei sesizări, Curtea de Apel Bacău fiind instanța de trimitere. ... 41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 197/C/213/III-5/2017 din 2 martie 2017, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. ... ...
Sursa oficială ↗