Decizia CCR nr. 640/2024Punctul 37
Punctul 37
37. Curtea observă că tratamentul fiscal aplicat societăților din domeniul producerii energiei, în funcție de sursele de energie pe care le exploatează sau le utilizează, poate fi diferit în considerarea tehnologiilor novatoare, din surse regenerabile, mai puțin poluante, pe care acestea le implică și care necesită o susținere temporară pentru a se dezvolta în concordanță cu obiectivele fundamentale ale strategiei energetice naționale. Totuși, în măsura în care se realizează o echilibrare în timp a veniturilor și a costurilor angajate de astfel de societăți exceptate, menținerea unui tratament fiscal diferit trebuie reevaluată pentru a nu conduce la încălcarea egalității de tratament a operatorilor economici care funcționează în aceleași coordonate economice, pe o piață concurențială. Ca atare, legiuitorul are o anumită marjă de apreciere atunci când evaluează această egalizare de poziție pe piața energiei electrice, ceea ce nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune stabilirea unor condiții previzibile pentru desfășurarea activității operatorilor economici și a tratamentului fiscal la care sunt supuși într-un interval de timp determinat. În cauza de față, Curtea constată că măsura criticată, prin amploarea acesteia, nu ține seama de particularitățile pe care le implică producția de energie din surse regenerabile și, totodată, descurajează producția de energie din aceste surse. Astfel, aplicarea în privința acestor producători a unei contribuții într-un cuantum de 100% asupra venitului suplimentar încalcă art. 45 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗