Decizia CCR nr. 642/2024Punctul 42
Punctul 42
42. Prin urmare, discriminarea generată prin sintagma „de stat“ din cuprinsul textului legal criticat nu se poate justifica prin rațiuni obiective și rezonabile prin prisma scopului urmărit, fiind astfel contrară art. 16 alin. (1) din Constituție. Chiar dacă nu reprezintă în sine un drept fundamental distinct, bursa de performanță are natura unei măsuri legale prin care legiuitorul a ales să materializeze obligația sa constituțională, impusă de art. 32 referitoare la dreptul la învățătură și de art. 49 alin. (1) privind regimul special de protecție și asistență a copiilor și a tinerilor, de a sprijini copiii și tinerii care obțin rezultate remarcabile în diferite activități școlare, culturale, sportive sau tehnico-științifice și de a le asigura accesul la un proces educațional cât mai performant. Or, atât timp cât reglementează o anumită măsură în cadrul marjei sale de apreciere pentru implementarea politicii din domeniul educației, legiuitorul trebuie să fie imparțial și echitabil, în sensul că această măsură trebuie să îi vizeze pe toți beneficiarii primari ai procesului educațional care se află în situații identice sau comparabile. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la activitatea de legiferare, când în discuție nu este un drept fundamental, ci un beneficiu legal, legiuitorul este suveran atât cu privire la instituirea lui în sine, în considerarea unor circumstanțe specifice, cât și asupra modalităților și condițiilor de exercitare ale acelui beneficiu, însă este limitat de respectarea normelor și principiilor fundamentale, în cazul de față în discuție fiind principiul constituțional al egalității (a se vedea în acest sens Decizia nr. 362 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023, paragraful 22). ...
Sursa oficială ↗