Decizia ÎCCJ nr. 20/2017 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 6.575/202/2015, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 857 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv art. 167 alin. (1) teza finală şi art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă în noţiunile de „orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă“, respectiv „ipotecile şi celelalte sarcini reale“, la care fac referire dispoziţiile art. 857 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă se include şi măsura sechestrului prevăzută de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza finală şi art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările şi completările ulterioare. ...
2. De asemenea, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 18 noiembrie 2016, în dosarul nr. 42.151/299/2014, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a răspunde următoarei întrebări: „rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 857 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă că sechestrul asigurător penal notat în cartea funciară face parte dintre sarcinile care se sting prin adjudecarea în procedura vânzării silite a bunului imobil, astfel încât să poată face obiectul radierii conform alin. (4) , sau singura cale de obţinere a radierii este dispoziţia organelor penale competente în sensul ridicării măsurii?“
Constatându-se identitatea de obiect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea celor două sesizări. ... ...
Sursa oficială ↗