Decizia CCR nr. 602/2024Punctul 33

33. În ceea ce privește arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână (inclusiv sistemul de impunere care exista în vechea reglementare cuprinsă în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care noul proprietar avea obligația de plată a impozitului respectiv începând cu data de întâi a lunii următoare în care a dobândit dreptul de proprietate, respectiv obligația de plată înceta cu data de întâi a lunii următoare celei în care a încetat să mai fie proprietar al bunului supus impozitării), acesta a apelat la măsura obligației de plată a impozitelor pe clădire, teren și pe mijlocul de transport ce cade în sarcina persoanei care deține dreptul de proprietate asupra bunului supus impozitării la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, ca moment de referință pentru determinarea titularului dreptului de proprietate care are calitatea de contribuabil în întregul an fiscal anume determinat, măsură ce are un grad de intruziune moderat, având în vedere întinderea în timp a sarcinii fiscale impuse. Așadar, cuantumul contribuțiilor datorate, astfel cum reiese din cadrul legislativ în materie, nu este unul excesiv, de natură să afecteze grav patrimoniul contribuabilului până la anihilarea dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât nu este vorba întotdeauna despre întreg impozitul, ci despre o fracție a acestuia, în funcție de momentul în care au loc anumite evenimente precum declararea, dobândirea sau înstrăinarea bunurilor. ...