Decizia ÎCCJ nr. 3/2017 (RIL)Punctul VI

VI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 36. Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, se constată următoarele: ... 37. Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti. ... 38. Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“. ... 39. Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, şi anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept, această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive, iar aceste hotărâri judecătoreşti să fie anexate cererii. ... 40. Potrivit actului de sesizare, problema de drept soluţionată diferit şi supusă dezbaterii recursului în interesul legii vizează interpretarea dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 41. Dezlegarea acestei probleme de drept controversate este una reală, care a primit interpretări diferite, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive anexate actului de sesizare formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj, răspunzând aşadar scopului recursului în interesul legii. ... 42. Prin urmare, condiţiile legale de admisibilitate a recursului în interesul legii sunt îndeplinite. ... 43. Obiectul recursului în interesul legii îl constituie interpretarea dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv al determinării momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire în ipoteza în care nu există o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori o hotărâre prin care înscrisul să fi fost declarat fals. ... 44. Conform art. 324 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora. ... 45. Textul supus interpretării, care a fost preluat în termeni identici şi în art. 511 alin. (1) pct. 3 din actualul Cod de procedură civilă, conţine un moment subiectiv de la care începe să curgă termenul de o lună şi un moment obiectiv, după împlinirea căruia nu mai poate fi exercitată revizuirea. ... 46. Momentul subiectiv este acela în care partea interesată în revizuirea hotărârii civile ia cunoştinţă, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. ... 47. Codul de procedură civilă nu stabileşte, ca punct de plecare al termenului de revizuire, comunicarea ordonanţei procurorului sau a hotărârii penale, după caz, prin care s-a constatat, în condiţiile art. 16 din Codul de procedură penală actual (art. 10 din Codul de procedură penală de la 1968), că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar, când a fost pusă în mişcare, că nu mai poate fi exercitată întrucât a intervenit una dintre situaţiile enunţate de textul sus-menţionat. ... 48. Sintagma „partea a luat cunoştinţă de împrejurările (...)“ nu permite limitarea momentului de debut al cursului termenului de revizuire doar la comunicarea actelor sus-menţionate. Prin voinţa legiuitorului ea trebuie înţeleasă în sens larg, ca vizând şi orice alte modalităţi prin care s-ar putea afla, în chip rezonabil, prin raportare la situaţia personală a revizuentului, dar şi la oficialitatea dispoziţiilor Codului de procedură penală - cu consecinţa că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii -, că au intervenit elemente de natură să împiedice constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală. ... 49. În egală măsură, împrejurarea că organul de urmărire penală a dispus, prin actul de neîncepere sau de clasare a urmăririi penale, sesizarea instanţei civile pentru cercetarea falsului nu înseamnă că aceasta are drept consecinţă prelungirea momentului de la care începe să curgă termenul de revizuire până la rămânerea definitivă a hotărârii civile. Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 nu este condiţionată de cercetarea separată a falsului de către instanţa civilă, ci instanţa de revizuire însăşi va cerceta falsul pe cale incidentală. ... 50. Pe de altă parte, împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală nu sunt la aprecierea persoanei interesate în exercitarea revizuirii, pentru că aceasta nu se poate substitui organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. ... 51. Drept urmare, acestei persoane nu i se poate pretinde să se adreseze direct instanţei de revizuire, în temeiul estimării sale personale că răspunderea penală a intimatului nu mai poate fi angajată, ci este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa penală să fi constatat prin ordonanţă, respectiv prin hotărâre, existenţa impedimentului legal în pronunţarea unei hotărâri de condamnare. ... 52. Momentul subiectiv analizat se apreciază în raport cu existenţa obligatorie a unor asemenea acte. Ceea ce nu este obligatoriu, faţă de expresia folosită în art. 324 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865, este ca punctul de plecare al termenului de revizuire să fie legat numai de comunicarea ordonanţei sau hotărârii penale. ... 53. În concluzie, momentul la care partea ia cunoştinţă de faptul că nu se mai poate face constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală îl poate constitui fie comunicarea actului organului de urmărire penală sau al instanţei penale, după caz, fie orice alte circumstanţe care, dovedite prin orice mijloace de probă şi la aprecierea instanţei de revizuire, formează convingerea acesteia că partea a ştiut, de la data actelor sau circumstanţelor respective, că nu mai este posibilă răspunderea penală a făptuitorului. ... 54. Momentul obiectiv este reprezentat de împlinirea duratei de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. ... 55. Termenul de 3 ani nu este un alt termen de revizuire, alături de cel de o lună, şi nu are natura juridică a termenului de prescripţie sau de decădere, susceptibil de întrerupere şi suspendare, ci constituie doar o limită maximă până la care s-a îngăduit părţii să acţioneze în situaţia în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. ... 56. Având o asemenea natură juridică, termenul de trei ani nu poate servi la marcarea începutului cursului termenului de o lună pentru exercitarea revizuirii, astfel încât, practic, să se ajungă ca revizuirea să poată fi exercitată în trei ani şi o lună de la data producerii împrejurărilor la care se referă art. 324 alin. 1 pct. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 57. Faţă de exprimarea fără echivoc a legiuitorului, acest termen începe să curgă de la un moment independent de orice apreciere din partea revizuentului, şi anume data producerii împrejurărilor pentru care nu mai este posibilă constatarea infracţiunii printr-o hotărâre penală, iar nu de la momentul subiectiv reprezentat de data la care partea a cunoscut împrejurările menţionate. Din aceleaşi raţiuni nu se poate admite ca sintagma „data producerii împrejurărilor“ să fie interpretată ca fiind data emiterii actului procurorului sau hotărârii instanţei prin care se constată aceste împrejurări, pentru că s-ar ajunge la o modificare a textului supus interpretării. ... 58. Pentru ca partea să beneficieze de termenul integral de o lună este necesar să ia cunoştinţă de împrejurările sus-menţionate cel mai târziu cu o lună înainte de trecerea a 3 ani de la data intervenirii împrejurărilor pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală. În caz contrar, partea va mai avea la dispoziţie pentru exercitarea revizuirii numai timpul rămas până la împlinirea termenului de trei ani. ... 59. Raţiunea acestei opţiuni severe a legiuitorului se află în necesitatea ca situaţia juridică stabilită prin hotărârea susceptibilă de revizuire să nu fie lăsată în incertitudine o perioadă de timp mult prea mare, iar o asemenea abordare este de natură să servească interesele de stabilitate a circuitului juridic civil. ... 60. Numai în mod excepţional, atunci când organul de urmărire penală sau instanţa penală constată intervenită împrejurarea care împiedică atragerea răspunderii penale la mai mult de 3 ani de la data intervenirii acesteia, persoana interesată poate recurge la repunerea în termen, în condiţiile stabilite prin art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865. ... 61. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ... ...