Decizia CCR nr. 591/2024Punctul 56

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2024 · dosar 4.461/256/2022
Punctul 56
56. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, unitățile prevăzute de lege (ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, precum și alte organizații) sunt obligate să asigure paza bunurilor ori valorilor pe care le dețin cu orice titlu. Răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei revine conducătorilor unităților (art. 4), care au obligații exprese stabilite de lege (art. 50). Îndeplinirea obligațiilor se realizează, după caz, cu sprijinul de specialitate al unităților de poliție sau jandarmi competente teritorial (art. 51). Astfel, modalitățile concrete de organizare și de executare a pazei se stabilesc, potrivit art. 3 alin. (1) din lege, de către conducătorii unităților, cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare. Criteriile pe baza cărora sunt stabilite aceste modalități sunt importanța, specificul și valoarea bunurilor deținute, iar executarea pazei se realizează în mai multe forme, după caz: cu efective de jandarmi, pază cu polițiști locali, pază proprie sau pază prin societăți specializate. ...
Sursa oficială ↗