Decizia CCR nr. 596/2024Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2024 · dosar 8.340/30/2016
Punctul 20
20. Astfel, prin Decizia nr. 328 din 9 iulie 2024, precitată, Curtea a menționat Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 4 iunie 2024, paragraful 17, prin care a statuat că dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, nici cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor și, interpretat în ansamblul prevederilor Legii nr. 50/1991, textul supus controlului de constituționalitate are un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicat și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestuia să înțeleagă sensul său și să își adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanța domeniului executării lucrărilor de construcții, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prin obligația obținerii autorizației de construcție și prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligație se protejează drepturile și libertățile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligația obținerii autorizației de construcție are drept scop prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligații are în vedere prevenirea consecințelor unor sinistre în cazul executării unor construcții necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcții. Așa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor sunt operațiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, precum și anumite standarde de calitate și siguranță. De asemenea, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, referitor la susținerea potrivit căreia s-ar aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, Curtea a reținut, în esență, că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care însă exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății. ...
Sursa oficială ↗