Decizia ÎCCJ nr. 1/2017 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
10. Instanţa de sesizare a apreciat că propunerea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de reclamantă întruneşte condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ...
11. S-a reţinut că apelul formulat de reclamanta A este pendinte pe rolul Tribunalului Dolj, că propunerea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie priveşte probleme de drept de interpretare a unor norme juridice, pentru care este necesară o rezolvare de principiu, în vederea soluţionării fondului cauzei deduse judecăţii. ...
12. În fine, s-a reţinut că, deşi normele juridice vizate de propunerea de sesizare sunt intrate în vigoare mult anterior, aplicarea lor actuală ridică aspecte de noutate, iar asupra problemelor de drept ce fac obiectul propunerii de sesizare Înalta Curte nu a mai statuat în precedent printr-o altă hotărâre preliminară sau printr-o hotărâre dată în recursul în interesul legii. ...
13. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea acesteia. ... ...
Sursa oficială ↗