Decizia CCR nr. 567/2024Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2024 · dosar 28.951/3/2017
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate fac parte din capitolul II - Participanții la procedura insolvenței, secțiunea 1 - Instanțele judecătorești și că art. 8 din Legea nr. 85/2006 reglementează procedura recursului exercitat împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii insolvenței, stabilind că instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, în virtutea atribuțiilor sale stabilite prin lege, este curtea de apel [art. 8 alin. (1) ], termenul de recurs fiind de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel [art. 8 alin. (2) ], iar recursul va fi judecat de complete specializate, în termen de 10 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel [art. 8 alin. (3 teza întâi)]. Astfel, aceste norme stabilesc reguli procedurale referitoare la căile de atac în materia insolvenței care constituie norme de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, care, în virtutea acestor prerogative constituționale și în considerarea unor situații deosebite, poate să stabilească și reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun, în funcție de materia reglementată. ...
Sursa oficială ↗